De ce am nevoie de putere personala?

Îmi promit mie că voi lua parte doar la acțiunile care îmi fac plăcere, fiind precum un detectiv în descoperirea noilor oportunități, precum un copil în intrarea în acțiune și asemeni unui bătrân învățat în cântărirea și evaluarea situațiilor.

Îmi promit mie să spun celor care dau dovadă de interes ceea ce am învățat până acum. Experiența mea de viață este folositoare, în primul rând mie, iar mai apoi celorlalți.

Învăț de la antecesori, căci ei au trecut primii prin ceea ce mie mi se ivește și dezvăluie zi de zi, însă iau în calcul legile Universului și ascult ceea ce inima mea spune.

Îmi plac oamenii și compania lor, însă am învățat ca mai înainte de toate să mă iubesc pe mine, nu din nevoia de a-mi crește stima de sine, ci din credința că doar fiind eu bine pot să fiu de un real folos pentru cel de lângă mine.

De ce am nevoie de putere personală?

Cred că este calea care duce la autocunoaștere, la dezvoltare personală și autorealizare. Puterea imaginației mele mă poate purta în viitor, pentru a sta acolo și a trăi clipe care mi-aș dori să devină realitate, după care să mă întorc. Este necesar să văd cu ochii minții imaginea propriei persoane, să cunosc pașii pe care trebuie să îi urmez, pentru ca mai apoi să mă întorc în prezent și să înfăptuiesc.

Viața este o serie de alegeri. Deși odinioară credeam că pentru mine viața a pregătit puține șanse, mi-am dat seama că adevărul este invers. Viața îmi oferă o mulțime de oportunități, însă modul meu de gândire era cel care îmi crea rezultate nedorite. Astfel că, am descoperit puterea atitudinii cu care pornești pe un drum. Direcțiile mele de viață sunt conturate, iar prin prisma acestui fapt îmbrățișez tot ceea ce îmi oferă socializare, cunoaștere, noutate, implicare, descoperire.

 

Scris de Speriatu Denisa Ioana

Vrei  mai multa Putere Personala? Afla cum o poti obtine prin click aici!

Înscrie-te acum în lista mea personală si primesti gratuit prin email

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>